Chaos is Served

Septembrie 14, 2010

Cartile…de mult uitate

Filed under: chaos is served — Etichete:, , , — recipe4chaos @ 5:28 pm

Spunea cineva drag, acum ceva timp, ca literatura si arta in general sunt extrem de importante pentru dezvoltarea si…de ce nu…DEVENIREA copilului…In ultima vreme insa, cartile au fost inlocuite cu …tehnologia. Calculatoare, jocuri video, emisiuni TV, Internet…acestea sunt preocuparile copiilor din ziua de azi. Pentru majoritatea copiilor si adolescentilor de acum, lumea se limiteaza la calculator…Basmele, povestile sau romanele de aventuri ramase in urma noilor „descoperiri” si stau acum prafuite in bibliotecile parintilor, in timp ce odraslele isi creeaza o lume virtuala.

Eu fac parte dintr-o generatie de tranzit. Am avut calculator de la aproximativ 8 ani, lucru care insa nu m-a impiedicat sa citesc. Si am citit…mult. Nu cred ca mai exista vreo carte in biblioteca mea pe care sa nu o fi citit cel putin o data. Copilaria mea a fost marcata de lectura…de literatura. Cartile au fost temelia a ceea ce sunt astazi. Si, desi timpul nu-mi mai permite la fel de mult, incerc sa citesc, din cand in cand, o carte…

Am invatat sa citesc pe la 4 ani, din initiativa proprie, pentru ca bunica incepuse sa oboseasca citindu-mi povesti sau subtitrarile filmelor , la televizor. Si, de atunci…am tot citit. Carti mai serioase am inceput sa citesc insa mai tarziu, dupa ce am intrat in clasa I. In clasele gimnaziale, asa cum am mai spus intr-unul din post-urile precedente, datorita fostului meu profesor de limba romana, am citit si mai mult…Inca imi face placere sa deschid caietele in care imi notam fragmente sau citate preferate, pentru ca mi-e dor de zilele in care citeam si imi placea atat de mult ceea ce citeam, incat nu as mai fi facut nimic altceva pana cand nu terminam de citit cartea respectiva.

Copiii din ziua de azi nu mai sunt asa. Nu le mai place sa citeasca. Nu se mai regasesc in personajele din romane … nu simt emotia lecturii unei poezii…Si asta se intampla, partial, si din vina parintilor.  Un cunoscut zicea recent ca el nu le ofera copiilor lui cadouri – carti, ci jocuri video, smartphones si laptopuri.

Lumea in care traim se degradeaza din zi in zi…Mass-media promoveaza din ce in ce mai mult non-valorile…si kitsch-urile. Cartile insa…nu le promoveaza nimeni. Nimeni nu indeamna la lectura…iar scoala romaneasca devine din ce in ce mai slaba. La fel si generatiile de copii…

Nimeni nu mai citeste…pentru ca astazi, altele sunt „idealurile” copiilor si tinerilor. Baietii isi doresc sa faca bani din nimic…iar fetele, se vad deja neveste de bogatasi…deci ce folos mai au cartile pentru ei?…

Ar fi frumos ca intr-o zi sa se revina la literatura, la arta si poezie…Dar tare ma tem ca nu va mai fi niciodata asa …

Recipe4Chaos

Anunțuri

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.