Chaos is Served

Februarie 23, 2010

Oameni [1]

Filed under: cooking chaos — Etichete:, , , , , , , — recipe4chaos @ 11:23 am

Deja e sfarsit de februarie. Stiu, stiu ca n-am mai scris de la inceputul anului…sau mai bine zis de la sfarsit de an, insa am fost prinsa in valtoarea vietii de „student la medicina”. Ca de obicei, in Bucuresti, timpul parca se scurge cu viteza luminii si nu apuc sa fac nimic. Intre timp, s-a terminat si sesiunea, dar examenele NU. Asadar, timp nu a fost, inspiratie nici atat, insa astazi mi-am permis sa imi iau o zi libera, dupa examenul de anatomie, cel mai stresant si obositor examen, din punctul meu de vedere, dar si cu satisfactii pe masura.

In tot acest timp in care nu am scris nimic, am avut oarecum senzatia ca mi-am pierdut flerul si inspiratia, ba chiar si lejeritatea cu care ma exprimam inainte, asa ca astazi m-am hotarat sa revin, macar pentru a vedea daca mai sunt in stare. Starea asta de nesiguranta in aranjarea cuvintelor pe hartie am resimtit-o si acum cativa ani, cand eram o adolescenta nebuna si plina de vise, care-si exprima sentimentele…in scris. Pasiunea pentru literatura, poezie si… „creatie” literara, in general mi-a fost indusa oarecum de fostul meu prof de romana din generala. M-am hotarat sa povestesc aici despre dumnealui pentru ca este una dintre persoanele de la care am avut foarte multe de invatat.

Domnul profesor a intrat pentru prima oara in clasa unde invatam eu cu o atitudine care poate initial ne-a speriat. Un om serios,trecut de prima tinerete, nu prea inalt, dar cu un comportament ce impunea respect, insa nu prin duritate…ci pur si simplu pentru ca asa „trebuia” sa fie…

Fiecare zi, sau mai bine spus, fiecare ora de limba romana incepea astfel : A.Pregatire pentru viata. In cadrul acestui „capitol” al orei noastre, domnul profesor ne expunea intr-un mod artistic aspecte ale vietii reale, cuprinzandu-le poate chiar intr-un citat. Tot aici, am invatat cum sa ne comportam la un spectacol, cum sa deosebim o valoare adevarata de o non-valoare, ce inseamna arta si creatie artistica, cu toate valentele ei si multe alte lucruri ce nu sunt povesti, ci realitate, pe care o traim si o vedem in fiecare zi…Pregatirea pentru viata din primele cinci minute ale orelor de romana din scoala generala a ramas, cu siguranta, in mintea multora dintre noi. Pentru mine, s-a fixat inca de atunci foarte bine si a ramas acolo, pentru ca azi sa-mi dau seama ca intr-adevar, nu a fost de prisos.

Tot domnul profesor m-a ajutat sa-mi dezvolt „talentul” literar. De fapt, poate nu se numeste „talent”, pentru ca nu obisnuiesc sa folosesc prea multe „metafore si epitete” in scrierile mele, insa m-a ajutat sa invat sa-mi asez gandurile pe o foaie de hartie, cu mare usurinta. Astfel, am ajuns sa particip si sa primesc locul I la olimpiada de limba si literatura romana, in 2004 si premiul pentru cea mai buna creatie literara.Nu vreau sa ma laud, ci vreau doar sa spun ca poate ca acela a reprezentat pentru mine momentul in care am castigat, nu doar un premiu, ci si mult mai multa incredere in mine, ceea ce s-a reflectat in comportamentul meu de mai tarziu. Viata unui om in formare e ca un „bildungsroman”, in genul basmelor pe care le citeam in copilarie. Trebuie sa trecem prin diverse probe, mai usoare sau mai grele, pentru ca in final sa devenim ceea ce ne dorim. Toate experientele traite ne ajuta, intr-un fel sau altul, sa dobandim trasaturile de caracter ce ne vor duce mai departe…Pentru mine, momentul din aprilie 2004 a fost unul ce m-a facut, prin increderea pe care am castigat-o, sa devin ceea ce sunt acum, din punctul de vedere al aspiratiilor si al dorintelor de implinire personala si profesionala.

Datorita domnului profesor de limba romana din generala, am invatat sa fiu OM, mai presus de toate, pentru ca, poate acele cinci minute „pentru viata” au insemnat mai mult decat orice lectie predata de cineva vreodata.

Astfel, dumnealui a fost una dintre persoanele care in mod sigur mi-a umarcat adolescenta si evolutia ulterioara.

Stiti cum e… in viata intalnesti oameni care vin si pleaca…Pe unii ii uiti imediat, iar altora le multumesti pentru ca au aparut , in acel moment, in viata ta.

Seria „oameni care m-au marcat” in viata mea, nu foarte lunga, de pana acum, va continua … 🙂

 

Sa auzim de bine,

 

Recipe4Chaos.

Reclame

Mai 7, 2009

Chiul si chiulangii

Filed under: Uncategorized — Etichete:, , , , — recipe4chaos @ 5:04 pm

Primul chiul adevarat l-am „trait” in clasa a 7-a , cand am plecat cu fetele de la ora de…ghici ce…muzica.Aveam un prof cam nebun, [sau ok, poate putin mai mult nebun:))] si tare enervant si mi se pare ca era chiar prima ora din program. Langa clasa noastra, era o clasa de a 8-a, unde aveam multi „prieteni”, asa ca ce ne-a dat noua prin cap: in loc sa chiulim si noi, ca oamenii, in afara scolii, sa mergem la o plimbare/cico/etc , noi ne-am dus sa petrecem ora in clasa colegilor de alaturi, unde la momentul respectiv nu erau decat baieti.Intre timp, clopotelul a sunat de intrare.Fericite ca proful nostru probabil deja intrase la ora, am inceput sa radem, sa vorbim, sa glumim cu prietenii nostri din clasa a 8-a.Deodata, s-a auzit deschizandu-se usa clasei noastre.Unul din baieti, mai „istet”, a propus sa ne incuiem , ca sa nu poata profu sa intre si sa ne gaseasca acolo.Zis si facut.Ne-am incuiat in clasa : 2-3 fete nebune cu vreo 3-4 baieti si mai nebuni:)).Si, dintr-o data, auzim vocea profului, batand si tragand de usa: unde sunt fetele?scoateti fetele!!! [probabil un/o foarte bun/a coleg/a ii spusese ca noi suntem acolo].Bineinteles ca ne-am speriat si nu stiam ce sa facem.Ce ne-am gandit noi: sa deschida usa baietii, in timp ce noi stam ascunse sub banci. Asa am si facut.Unul din colegii nostri a descuiat usa si l-a intrebat pe prof ce s-a intamplat si i-a spus ca nu stie despre ce fete vorbeste.Dar, noi, mici si prostute, am lasat ghiozdanele si hainele pe banca si proful a inceput sa ne caute pe sub banci.:))Nu mai stiu exact ordinea in care ne-a gasit, dar….important e ca ne-a gasit. A urmat un scandal de proportii, profu ne-a facut cu ou si cu otet, eu incercam sa imi pastrez cumpatul, in timp ce o colega de a mea incepuse chiar sa planga.Pana la urma,chiulisem doar de la ora de muzica….dar…asa e la noi, trebuie sa se faca tam-tam.

Dupa chiulul asta, proful n-a vorbit cu noi o buna perioada de timp , noi am „promis” ca nu mai chiulim…si pana la urma ne-am „impacat”.Dar…cum sa nu mai chiulesti, cand a venit clasa a 8-a :)) .Bineinteles ca in orele de fizica, franceza s.a. stateam pe terasa de alaturi si profii faceau ora cu cine mai ramasese….

A venit apoi liceul, cand chiulurile s-au intensificat.Ce-i drept, in primul semestru din clasa a 9-a, nu indrazneam sa chiulim chiar asa des.Incepand cu al doilea semestru, am prins curaj, iar in clasa a 10-a deja se chiulea  in masa.Despre a 11-a si a 12-a nu are rost sa vorbesc.Se intelege de la sine.

In clasa a 11-a si a 12-a, plecam toti sau aproape toti si proful venea si gasea clasa goala, pentru ca bineinteles ca nu aveam bunul simt sa mergem sa ii spunem ca nu mai stam.[il anuntam, dar rar, pentru ca ne era frica de cum va reactiona].Acum stau si ma gandesc ce sentiment „minunat” o fi avut cand pleca din cancelarie cu catalogul si se intorcea cu coada intre picioare, facandu-se de ras la colegii lui[desi poate si ei traisera experienta].

Acum suntem la facultate si …facultatea e facultativa.La inceputul anului, ca si in clasa a 9-a, cand eram bobocei, nu prea chiuleam.Salile si amfiteatrele erau pline, lumea se inghesuia sa prinda un loc, unii stateau si pe scari.Acum, la sfarsitul anului 1, salile de curs sunt aproape goale.La Biologie Celulara, luni de dimineata la 8, nu se inghesuie mai nimeni sa vina, la Anatomie, s-a pastrat un numar destul de mare, dar cu mult redus fata de cati eram la inceput, la Marketing, no comment [probabil e de asteptat si asta e si motivul pentru care amfiteatrul ala e atat de mic], iar la Biochimie…nu are rost sa mai povestesc.La Biochimie, nu veti gasi niciodata la curs mai mult de 20-30 de persoane.Si acum deja exagerez.Au fost zile cand nu au fost mai mult de 10, sau chiar vreo 7-8.

Nu stiu a cui e vina: poate a profilor care nu prea stiu sa ne atraga, poate si a noastra, ca suntem prea lenesi, dar ma gandesc din nou: oare cum se simte omul ala care vine sa predea si gaseste in sala 5-10 persoane din 200?E putin frustrant.Dar probabil a devenit ceva obisnuit, mai ales la Biochimie, asa cum spuneam, caci obiceiul de a nu merge la curs se pastreaza din an in an.

Probabil ca mai tarziu, peste 1 an, 2, 3, salile de curs vor fi si mai goale.Poate si cele de LP-uri.

Si totusi, pe cand un chiul in masa?:))

Recipe4Chaos

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.