Chaos is Served

februarie 23, 2010

Oameni [1]

Filed under: cooking chaos — Etichete:, , , , , , , — recipe4chaos @ 11:23 am

Deja e sfarsit de februarie. Stiu, stiu ca n-am mai scris de la inceputul anului…sau mai bine zis de la sfarsit de an, insa am fost prinsa in valtoarea vietii de „student la medicina”. Ca de obicei, in Bucuresti, timpul parca se scurge cu viteza luminii si nu apuc sa fac nimic. Intre timp, s-a terminat si sesiunea, dar examenele NU. Asadar, timp nu a fost, inspiratie nici atat, insa astazi mi-am permis sa imi iau o zi libera, dupa examenul de anatomie, cel mai stresant si obositor examen, din punctul meu de vedere, dar si cu satisfactii pe masura.

In tot acest timp in care nu am scris nimic, am avut oarecum senzatia ca mi-am pierdut flerul si inspiratia, ba chiar si lejeritatea cu care ma exprimam inainte, asa ca astazi m-am hotarat sa revin, macar pentru a vedea daca mai sunt in stare. Starea asta de nesiguranta in aranjarea cuvintelor pe hartie am resimtit-o si acum cativa ani, cand eram o adolescenta nebuna si plina de vise, care-si exprima sentimentele…in scris. Pasiunea pentru literatura, poezie si… „creatie” literara, in general mi-a fost indusa oarecum de fostul meu prof de romana din generala. M-am hotarat sa povestesc aici despre dumnealui pentru ca este una dintre persoanele de la care am avut foarte multe de invatat.

Domnul profesor a intrat pentru prima oara in clasa unde invatam eu cu o atitudine care poate initial ne-a speriat. Un om serios,trecut de prima tinerete, nu prea inalt, dar cu un comportament ce impunea respect, insa nu prin duritate…ci pur si simplu pentru ca asa „trebuia” sa fie…

Fiecare zi, sau mai bine spus, fiecare ora de limba romana incepea astfel : A.Pregatire pentru viata. In cadrul acestui „capitol” al orei noastre, domnul profesor ne expunea intr-un mod artistic aspecte ale vietii reale, cuprinzandu-le poate chiar intr-un citat. Tot aici, am invatat cum sa ne comportam la un spectacol, cum sa deosebim o valoare adevarata de o non-valoare, ce inseamna arta si creatie artistica, cu toate valentele ei si multe alte lucruri ce nu sunt povesti, ci realitate, pe care o traim si o vedem in fiecare zi…Pregatirea pentru viata din primele cinci minute ale orelor de romana din scoala generala a ramas, cu siguranta, in mintea multora dintre noi. Pentru mine, s-a fixat inca de atunci foarte bine si a ramas acolo, pentru ca azi sa-mi dau seama ca intr-adevar, nu a fost de prisos.

Tot domnul profesor m-a ajutat sa-mi dezvolt „talentul” literar. De fapt, poate nu se numeste „talent”, pentru ca nu obisnuiesc sa folosesc prea multe „metafore si epitete” in scrierile mele, insa m-a ajutat sa invat sa-mi asez gandurile pe o foaie de hartie, cu mare usurinta. Astfel, am ajuns sa particip si sa primesc locul I la olimpiada de limba si literatura romana, in 2004 si premiul pentru cea mai buna creatie literara.Nu vreau sa ma laud, ci vreau doar sa spun ca poate ca acela a reprezentat pentru mine momentul in care am castigat, nu doar un premiu, ci si mult mai multa incredere in mine, ceea ce s-a reflectat in comportamentul meu de mai tarziu. Viata unui om in formare e ca un „bildungsroman”, in genul basmelor pe care le citeam in copilarie. Trebuie sa trecem prin diverse probe, mai usoare sau mai grele, pentru ca in final sa devenim ceea ce ne dorim. Toate experientele traite ne ajuta, intr-un fel sau altul, sa dobandim trasaturile de caracter ce ne vor duce mai departe…Pentru mine, momentul din aprilie 2004 a fost unul ce m-a facut, prin increderea pe care am castigat-o, sa devin ceea ce sunt acum, din punctul de vedere al aspiratiilor si al dorintelor de implinire personala si profesionala.

Datorita domnului profesor de limba romana din generala, am invatat sa fiu OM, mai presus de toate, pentru ca, poate acele cinci minute „pentru viata” au insemnat mai mult decat orice lectie predata de cineva vreodata.

Astfel, dumnealui a fost una dintre persoanele care in mod sigur mi-a umarcat adolescenta si evolutia ulterioara.

Stiti cum e… in viata intalnesti oameni care vin si pleaca…Pe unii ii uiti imediat, iar altora le multumesti pentru ca au aparut , in acel moment, in viata ta.

Seria „oameni care m-au marcat” in viata mea, nu foarte lunga, de pana acum, va continua … 🙂

 

Sa auzim de bine,

 

Recipe4Chaos.

Reclame

mai 16, 2009

Oameni…

Filed under: Uncategorized — Etichete:, , , , — recipe4chaos @ 10:38 pm

De cand am inceput Facultatea, am cunoscut multi oameni.Oameni buni si rai, oameni simpli sau plini de mister, oameni fericiti sau tristi…oameni..in general.Pe unii din ei i-am pastrat in minte, pe altii i-am uitat.De unii m-am apropiat, pe altii i-am indepartat.

Fiecare din ei a avut un impact si a lasat in urma ceva.Fiecare intalnire cu cineva nou a lasat un semn, mai mult sau mai putin vizibil.Dintre toti acestia, unii oameni pe care ii intalnesc intamplator sau nu, au un rol.Fiecare om pe care il cunosti poate avea un rol.Important sau nu, fiecare isi pune amprenta cumva.Unii chiar prea mult.

Nu credeam in coincidente si nici in destin.Nici acum nu cred pe deplin, caci destinul si-l face , intr-o mare masura, fiecare.Dar oare de ce intalnim  atatia oameni ?Si de ce unii ne trezesc sentimente profunde ce ne marcheaza pe viata?Sentimente de dragoste, ura sau pura simpatie sau antipatie.

Fiecare om din viata noastra are un rol.Fiecare om pe care il cunoastem ne-a iesit in cale dintr-un anume motiv.Asa cum fiecare din noi iesim in calea altora dintr-un anume motiv.Uneori, nu realizam cat de importanta poate fi aparitia unei persoane in viata noastra pana cand nu se intampla ceva…Sau poate ca nu realizam niciodata…sau poate ca e prea tarziu…

Nu lasa ca un om pe care il cunosti sa treaca neobservat.Nu stii ce rol are in viata ta.Nu stii de ce ti-a iesit in cale.Poate fi aproape deloc important sau poate fi foarte important.Nu da uitarii lucrurile pe care cei din jurul tau le fac, daca au legatura cu tine. Poti invata ceva nou, poti ajuta sau…poate iti poti gasi fericirea.

Unii oameni  iti vor fi  inamici, altii te vor ajuta sa intelegi si sa inveti din greseli, altii iti vor fi prieteni…iar altii vor fi ca o raza de soare…Nu lasa norii sa o acopere.

Recipe4Chaos

aprilie 2, 2009

Despre viata,in general

Filed under: chaos is served — Etichete:, — recipe4chaos @ 2:32 pm

Nu-mi plac persoanele pupincuriste.

Nu-mi plac persoanele ingamfate.

Nu-mi plac oamenii falsi.

Nu-mi plac persoanele care se dau mari, fara sa aiba nici macar pe ce.

Nu-mi plac persoanele care se baga in seama singure.

Nu-mi plac persoanele care vor sa iasa in evidenta cu orice pret.

Nu-mi plac persoanele carora nu le pasa decat de ei insisi.

Nu-mi plac oamenii rai.

De la o vreme, lumea incepe sa fie plina de astfel de oameni.Prea putini poate sunt pe placul meu.Prea putini oameni iti zambesc sincer sau stau in preajma ta si din alte motive decat din te miri ce interese.In prea putini poti sa ai incredere, si nici in aceia totala.Prea putini oameni sunt de fapt…oameni.

Recipe4Chaos


ianuarie 16, 2009

Aruncatul cu privirea

Filed under: chaos is served — Etichete:, , , , , — recipe4chaos @ 4:32 pm

Uneori,in lungile mele pauze dintre cursuri [ferestre nenorocite care ma tin legata de facultate chiar si cand nu ar trebui.], stau pe pervazul meu preferat de langa amfiteatrul mare sau pe bancutele din fata salii de disectie[nu,nu vedem mortii de pe banci si oricum, peisajul ne este arhi cunoscut].Si privesc, auzind in casti diverse melodii tampite, ca si starea de spirit cand trebuie sa pierzi 2-3 ore pe la facultate …stand.[e obositor si sa stai].Ce privesc? Nimic…in principiu.Dar aruncatul asta cu privirea e uneori fascinant , avand in vedere ca facultatea e mereu plina…si oamenii atat de diversi.

Ce mi-a atras atentia :

First, am observat ca nu doar ASE-ul e facultate de pitzipoance.Exista si la noi,din belsug.Uneori ma intreb unde incap atatea fite in niste fetite de bani gata, care dau ochii peste cap si lesina daca le spui ca li s-a deranjat o suvita de par sau daca li s-a stricat putin machiajul si nu mai au ruj pe buze.Ele, pitzipoancele mediciniste, isi poarta, la fel ca pitzipoancele din toate celelalte colturi ale lumii, gentuta Luis Vuitton pe antebratul in erectie si merg apasat, potentand „valoarea” hainelor versace & gucci cu pantofiorii cu tocuri de 10-12 cm.Ele, fetele „smechere” si cu fite, isi gasesc baieti fraieri , cu multe de dat si …de pierdut.Unii dintre ei nu sunt la Medicina, asa ca vom observa mereu discutiile purtate la telefonul Vertu : „Pisiii!Ce faci?Vii sa ma iei de la facultate cu masina?”[a se intelege prin masina : BMW-be my wife sau Mertzane ultimul tip].Alte pitzipoance au prieteni sau potentiali prieteni la Medicina: baieti mici si fraieri, veniti sa invete ca sa devina chirurgi,ginecologi,radiologi etc. si furati de peisajul picioarelor goale si al alinturilor gretoase venite din partea lor, fetele smechere.Zilnic, pe holul facultatii de Medicina, trec astfel de cupluri: el imatur, nevinovat si „prost”, ea smechera, fitoasa, plina de ea, zicandu-i lui: Tine-mi geanta! [repet, geanta Luis Vuitton, de 5 kg jumătate numai goala, ca asa se poarta acum , gentile XXL], iar el, neschitand decat un gest de neplacere cauzata de purtatul gentii unei fete, ii ia sfios geanta si i-o tine pana cand proprietara o revendica si o agata din nou pe antebratul in erectie.

Ca tot veni vorba de cupluri, la medicina exista si cupluri normale, care nu sunt formate din pitizoance si iubitii lor, dar acele cupluri „normale” parca tot anormale sunt.In afara de fetele care au prieteni la Poli si ASE si care se intalnesc cu ei in afara orelor de curs, restul fetelor au prieteni, bineinteles, la Medicina.Si astfel apar, din cand in cand, tinandu-se usor de mana, ca intr-o iubire platonica dintre doi copii, cupluri de medicinisti: toti par blazati si purtand aceleasi conversatii nemuritoare, despre ce s-a mai intamplat la facultate, ce au mai invatat, ce au mai disecat la anatomie si ce examene mai au de dat.

Par a se feri de privirile oamenilor iar dragostea nu li se citeste pe chip,desi ei, in adancul sufletului, poate se iubesc.Nu au in ochi sclipiri de indragostiti si prefera sa aiba o relatie discreta,poate mult prea discreta…eu uneori nu-i inteleg.

In facultate, exista si multi straini.Toti vorbesc limba lor si nu intelegi nimic din ce spun.Mi s-a intamplat sa trec pe langa un grup de arabi care, bineinteles, au inceput sa comenteze ceva in limba lor …nu stiu ce ziceau si nici ce voiau.Probabil ca erau in cautare de noi cuceriri…fetele romance sunt frumoase.Oricum,e marfa situatia lor: se pot intelege intre ei fara ca restu sa inteleaga ce spun.Majoritatea cunosc prea putin limba romana.Ma intreb oare cum se descurca la examene.Who knows…?!?

Ca tot vorbiram mai devreme de pitzipoance, sa vorbim si de baietii de la Medicina.Asa cum am spus, prietenii pitzipoancelor sunt cei mai fraieri, ei nici nu mai intra in calcul.Nu vorbim nici de cei angajati in cupluri blazate si triste.Raman doar cei single.Ei bine, as zice ca nu inteleg baietii de la Medicina.Unii sunt foarte cuminti , putin tocilari si foarte imaturi.Altii, sunt foarte fitosi, si tot la fel de imaturi.Per ansamblu, toti sunt imaturi::D.Nu ma refer acum la cei din anii mari, ci la cei de anii 1 si 2, cu care ma intalnesc frecvent.Baietii de la medicina, no ofense, par prea fragili si neajutorati : majoritatea skinny, cu freze funky si incapabili sa isi gaseasca o fata.Pare ca nimeni nu ii vrea, asa ca isi fac gasti intre ei…si umbla in grupuri de 3,4,5 baieti.Se inteleg intre ei si din priviri si „barfesc” mai rau ca un grup de fete.Baietii de la medicina ar fi frumosi si interesanti daca ar mai creste, si daca ar putea sa nu mai incerce sa para ceea ce nu sunt.

Si acum,o sa ziceti ca mie nimic nu imi convine.Ba da.La Medicina sunt si oameni normali, cu care poti sa porti o discutie, oameni cu care poti sa te imprietenesti si sa ramai prieten ani buni de acum incolo.

Ca la orice facultate, sunt grupuri si grupulete, oameni si oameni, cu totii diferiti ,fiecare cu propriul lor fel de a fi si de a gandi.In multitudinea de persoane pe care o vad zilnic pe holurile facultatii, se impletesc atat de multe tipuri umane incat mi-ar fi si greu sa povestesc despre toti.Cert e ca asa e-n viata: unii mai buni,altii mai rai.Si stiti cum e: rau cu rau,dar mai rau e fara rau.

Recipe4Chaos

decembrie 4, 2008

Prin Bucurestiul minunat

Filed under: recipe 4 chaos — Etichete:, , , — recipe4chaos @ 11:16 pm

Nu am mai scris de ceva vreme,pentru ca,asa cum am zis in post-ul anterior, am avut un minunat colocviu la anatomie[am luat 10,btw:D;sa mai ziceti voi k eu sunt blonda!] si nu am mai avut timp.

Dar asta seara sunt putin traumatizata de ceea ce se cheama capitala tarisoarei noastre, mirobolantul Bucuresti.

As putea vorbi despre Bucuresti ore in sir si tot nu as termina.E un subiect inepuzabil.

In afara de faptul ca ofera mai multe posibilitati in domeniul cultural/stiinfic si de afirmare profesionala si mai multe locuri de distractie, eu nu vad nici un avantaj in a locui in Bucuresti.Eu sunt nevoita sa fac asta,pentru ca,zice-se UMF Bucuresti e cea mai buna din tara.Intr-adevar,nu m-as fi dus nici la Craiova,nici la Constanta si nici la Iasi.Poate la Cluj,dar e prea departe de orasul meu de bastina.

Astfel,am ajuns, dupa 19 ani de locuit intr-un orasel mic,simpatic,primitor,curat,dragut, mai putin poluat etc etc etc . sa ma Bucuresc =)).Adica sa stau in Bucuresti,evident:D

Ma consider o persoana norocoasa pentru ca nu trebuie sa stau la camin, am locul meu si ma simt bine si in siguranta acolo unde stau.Dar ma consider o nefericita pentru ca trebuie sa petrec cea mai mare a timpului meu in acest oras.

Unul dintre lucrurile cu care ma intalnesc zilnic este ,bineinteles, aglomeratia.Nu are rost sa povestesc ca la orice ora din zi,traficul in Bucuresti este un calvar.Nu are rost sa povestesc ca mijloacele de transport in comun sunt pline intotdeauna[nu inteleg unde se tot duc babele din autobuz care se mai si uita urat la tine daca nu le dai locul] .Nu are rost sa spun ca a merge cu masina in Bucuresti este o adevarata aventura,mai ales in cazul in care nu esti „cu tupeu” si ca trebuie sa pleci de acasa cu o gramada de timp inainte, ca sa poti ajunge atunci cand trebuie ,unde trebuie.

Un alt lucru interesant in Bucuresti,care pe mine,provinciala si necunoscatoare,m-a frapat la inceput si continua sa o faca,parca din ce in ce mai mult, este faptul ca oamenii sunt tot timpul suparati,agitati,stresati si grabiti.Nimeni nu are rabdare,nimeni nu are chef de vorba,toti au probleme si…majoritatea au fite.[Bucurestiul e buricul pamantului??].Recunosc ca sunt si exceptii,dar cei mai multi sunt asa cum am spus mai sus.Nu inteleg de ce.Si de ce in orasul meu sau in alte orase oamenii sunt mult mai deschisi,mai zambitori si mai sociabili.Bucurestiul te schimba?!

Si,in final,ceea ce urasc eu cel mai mult in Bucuresti este METROUL.Stiu ce o sa ziceti, ca sunt nebuna, ca metroul e super rapid si ajungi cand vrei unde vrei, ca  e super misto si ca eu sunt paranoica.Eu intotdeauna am spus ca metroul e creepy,dar azi,fobia mea pt metrou  s-a inchegat si mai mult.

O colega m-a rugat sa o insotesc pana undeva in zona 1 Mai,unde avea de rezolvat ceva. Eu,binevoitoare[ca intotdeaunaJ)] am acceptat bucuroasa,mai ales ca reusisem si sa scapam de L.P.-ul de psihologie[extraordinar de plictisitor,o pierdere de vreme totala]. Nestiind exact pe ce cai sa o apucam, am luat metroul pana la Basarab si acolo trebuia sa schimbam ,si sa mai mergem inca 2 statii,pentru a ajunge la 1 Mai.Zis si facut.

Am urcat intr-un metrou unde era lume absolut normala,totul ok,pana la Basarab,unde am ajuns pe un peron GOL.Eu ii tot ziceam colegei mele ca nu e bine, ca suntem doar noi doua, ca e creepy si ca ma simt naspa in situatia respectiva.

Tot vorbind noi asa, a venit metroul[din acela vechi si cu grafitti pe el],a coborat lumea din el…si noi…am dat sa urcam …intr-unul din „vagoane”…eu nu eram prea atenta…si vad ca prietena mea ma ia de mana sa mergem in alt vagon..apoi ma uit cu atentie…si era …PLIN CU AUROLACI.DAR PLIN.

Noi am urcat intr-unul unde mai erau vreo 4 tipi…si o aurolaca:P.Am mers cu frica in san,pana la un moment data cand metroul s-a oprit si cica era cap de linie.Noi voiam sa ramanem in metrou pana pornea din nou, ca sa ajungem unde voiam.Dar aurolacii din vagonul vecin au coborat…si ce s-au gandit ei…au intrat in vagonul nostru,unde mai eram doar noi doua.Nu va inchipuiti ce a fost in sufletul nostru cand am vazut o turma de 20 de aurolaci pe putin,venind vorbind spre noi.Am luat-o de mana pe colega mea si am tulit-o,cu ochii inchisi de spaima., printre aurolaci, intr-un colt unde mai erau doua fete normale.

Apoi am inceput sa intrebam cum ajungem la 1 Mai.Culmea,trebuia sa ne urcam in acelasi metrou!Eu eram terminata,colega mea incerca totusi sa ma calmeze…asa ca am urcat…si am asteptat sa mai vina lume…din fericire,au venit si altfel de oameni decat aurolaci…Alta chestie naspa a fost ca metroul s-a intors la Basarab…nu am inteles nici pana acum de ce.Dar,in final, am ajuns unde trebuia…si intregi!

Nu va doresc sa treceti prin ceva asemanator.Metroul din Bucuresti poate sa fie chiar Metroul Groazei[e un film cu numele astaJ)] uneori.Iar zona 1 Mai, bulevardul Ion Mihalache,mi s-a parut a fi una din cele mai naspa zone posibile.Toata lumea era sarita de pe alta planeta,multi tigani,blocuri ingrozitor de darapanate si urate …creepy,ce sa mai : ))

Imi pare rau doar ca facultatea asta e atat de lunga si trebuie sa suport terorile din Bucuresti atat de mult timp.Ah,si sper sa nu raman aici!

Recipe4Chaos

noiembrie 8, 2008

Politehnica si Medicina

Filed under: recipe 4 chaos — Etichete:, , — recipe4chaos @ 10:38 am

Saptamana trecuta a inceput super misto,avand in vedere ca luni am avut un musafir la L.P.-ul de anato.Cu acordul profului, un bun prieten de-al meu a venit sa vada si el cum sta treaba cu medicina,in conditiile in care el e student in anul 2 la Automatica si Calculatoare.Inginer in toata regula,deci! Cand era mai mic,voia sa dea la Medicina, dar ceva l-a oprit[nu se stie exact: sa fie oare din cauza celor 6 ani pe care trebuie sa ii faci pentru a primi un salariu minim pe economie? Sau pur si simplu,nu a fost pasiunea aia nebuna pentru medicina?:D].Bineinteles ca proful il striga doar „domnu’ inginer” si cand noi nu auzeam ceea ce ne dicta , ni-l dadea exemplu pe el: „Uite ma, el e la politehnica si intelege mai bine ca voi”[Tin sa mentionez ca si el a scris tot ce a predat proful, ca sa aiba amintire:D,de fapt, sa le arate colegilor ingineri ce facem noi la medicina]. Partea interesanta a fost la cadavru.

I-am facut rost de un halat[cam mic,ce e drept, dar noi,medicinistii suntem mai subnutriti,asa] si apoi…bineinteles ca si el a fost socat de mirosul „mirobolant” si de inghesuiala a 20 de insi ca sa vada o mana disecata…pe unde trec o gramada de artere, vene , nervi etc. despre care apoi trebuie sa stie fiecare particularitate…pe unde merg si ce rol au…etc etc etc.Ce a fost misto a fost insa impresia domnului inginer venit in vizita, care in ciuda lamentarilor mele cum ca „E greu si inca nu deosebesc alea cum trebuie , la cadavru”,el a spus asa[citez]: „E la fel de usor cum e pentru un mecanic sa desfaca un motor si sa stie toate firicelele alea de acolo.Cum el stie fiecare pentru ce e si ce face, asa si voi, trebuie sa stiti toate astea, dar la om”. Minunata comparatie, nu?

Dar eu imi pun intrebarea: daca mecanicul greseste, masina se strica, nu? Nimic spectaculos: poate fi reparata la fel de repede. Dar daca noi, viitorii medici, gresim si omul moare? …Si asa sunt pline ziarele de cazuri de mal praxis…

Ii inteleg interesantul spirit practic de care a dat dovada prin acea comparatie…dar hai sa fim seriosi: omul e ceva mult mai complex decat un motor sau un calculator.

Iata deci diferenta dintre un inginer si un medic.Primul crede ca intreaga lume functioneaza dupa niste reguli stricte , ca un motor/calculator care merge, se strica…il repari…face exact ce vrei si poate fi oricand inlocuit  cu unul mai bun. Iar cel de-al doilea, medicul, pare un idealist pe langa pragmaticul inginer.El lucreaza cu oameni, care in afara de mecanismul biologic de funtionare al organelor , au si altceva: oamenii au personalitate…sunt diferiti si pentru a-i ajuta, trebuie intai sa le intelegi temerile, ideile , parerile….pentru a-i ajuta trebuie sa stii mai mult decat anatomie/fiziologie & co., respectiv cum functioneaza „motorul” despre care vorbea domnu’ inginer. As spune eu ca si „motorul” asta e plin de semne de intrebare si e o sursa de uimire continua, caci natura ne-a creat intr-un anume fel ce nu poate fi explicat. Si,mai mult de atat, oamenii sunt complecsi si unici, prin sufletul lor …

Motoarele nu au suflet, asa-i?

Recipe4Chaos

Blog la WordPress.com.