Deja e sfarsit de februarie. Stiu, stiu ca n-am mai scris de la inceputul anului…sau mai bine zis de la sfarsit de an, insa am fost prinsa in valtoarea vietii de „student la medicina”. Ca de obicei, in Bucuresti, timpul parca se scurge cu viteza luminii si nu apuc sa fac nimic. Intre timp, s-a terminat si sesiunea, dar examenele NU. Asadar, timp nu a fost, inspiratie nici atat, insa astazi mi-am permis sa imi iau o zi libera, dupa examenul de anatomie, cel mai stresant si obositor examen, din punctul meu de vedere, dar si cu satisfactii pe masura.
In tot acest timp in care nu am scris nimic, am avut oarecum senzatia ca mi-am pierdut flerul si inspiratia, ba chiar si lejeritatea cu care ma exprimam inainte, asa ca astazi m-am hotarat sa revin, macar pentru a vedea daca mai sunt in stare. Starea asta de nesiguranta in aranjarea cuvintelor pe hartie am resimtit-o si acum cativa ani, cand eram o adolescenta nebuna si plina de vise, care-si exprima sentimentele…in scris. Pasiunea pentru literatura, poezie si… „creatie” literara, in general mi-a fost indusa oarecum de fostul meu prof de romana din generala. M-am hotarat sa povestesc aici despre dumnealui pentru ca este una dintre persoanele de la care am avut foarte multe de invatat.
Domnul profesor a intrat pentru prima oara in clasa unde invatam eu cu o atitudine care poate initial ne-a speriat. Un om serios,trecut de prima tinerete, nu prea inalt, dar cu un comportament ce impunea respect, insa nu prin duritate…ci pur si simplu pentru ca asa „trebuia” sa fie…
Fiecare zi, sau mai bine spus, fiecare ora de limba romana incepea astfel : A.Pregatire pentru viata. In cadrul acestui „capitol” al orei noastre, domnul profesor ne expunea intr-un mod artistic aspecte ale vietii reale, cuprinzandu-le poate chiar intr-un citat. Tot aici, am invatat cum sa ne comportam la un spectacol, cum sa deosebim o valoare adevarata de o non-valoare, ce inseamna arta si creatie artistica, cu toate valentele ei si multe alte lucruri ce nu sunt povesti, ci realitate, pe care o traim si o vedem in fiecare zi…Pregatirea pentru viata din primele cinci minute ale orelor de romana din scoala generala a ramas, cu siguranta, in mintea multora dintre noi. Pentru mine, s-a fixat inca de atunci foarte bine si a ramas acolo, pentru ca azi sa-mi dau seama ca intr-adevar, nu a fost de prisos.
Tot domnul profesor m-a ajutat sa-mi dezvolt „talentul” literar. De fapt, poate nu se numeste „talent”, pentru ca nu obisnuiesc sa folosesc prea multe „metafore si epitete” in scrierile mele, insa m-a ajutat sa invat sa-mi asez gandurile pe o foaie de hartie, cu mare usurinta. Astfel, am ajuns sa particip si sa primesc locul I la olimpiada de limba si literatura romana, in 2004 si premiul pentru cea mai buna creatie literara.Nu vreau sa ma laud, ci vreau doar sa spun ca poate ca acela a reprezentat pentru mine momentul in care am castigat, nu doar un premiu, ci si mult mai multa incredere in mine, ceea ce s-a reflectat in comportamentul meu de mai tarziu. Viata unui om in formare e ca un „bildungsroman”, in genul basmelor pe care le citeam in copilarie. Trebuie sa trecem prin diverse probe, mai usoare sau mai grele, pentru ca in final sa devenim ceea ce ne dorim. Toate experientele traite ne ajuta, intr-un fel sau altul, sa dobandim trasaturile de caracter ce ne vor duce mai departe…Pentru mine, momentul din aprilie 2004 a fost unul ce m-a facut, prin increderea pe care am castigat-o, sa devin ceea ce sunt acum, din punctul de vedere al aspiratiilor si al dorintelor de implinire personala si profesionala.
Datorita domnului profesor de limba romana din generala, am invatat sa fiu OM, mai presus de toate, pentru ca, poate acele cinci minute „pentru viata” au insemnat mai mult decat orice lectie predata de cineva vreodata.
Astfel, dumnealui a fost una dintre persoanele care in mod sigur mi-a umarcat adolescenta si evolutia ulterioara.
Stiti cum e… in viata intalnesti oameni care vin si pleaca…Pe unii ii uiti imediat, iar altora le multumesti pentru ca au aparut , in acel moment, in viata ta.
Seria „oameni care m-au marcat” in viata mea, nu foarte lunga, de pana acum, va continua … 🙂
Sa auzim de bine,
Recipe4Chaos.
Chaos is Served 